Serif TV, probabil cel mai frumos televizor lansat de Samsung

de: Ștefan Neculai
22 09. 2015

Noile televizoare tind să iasă în evidență prin faptul că sunt ori extrem de subțiri, ori flexibile. Noul televizor al celor de la Samsung dorește să spargă tiparele și să ofere puțină adâncime. Compania a colaborat cu doi designeri francezi pentru a crea Serif TV, un televizor elegant care dorește să nu fie un simplu dispozitiv pe care îl agăți pe perete, ci și o impresionantă piesă de mobilier.

„Ne-am dorit să creăm o prezență solidă care să arate natural în orice mediu”, a declarat unul dintre designeri. Televizorul este inspirat de forma literei I, scrisă într-un font cu serif și va fi disponibil în trei culori: alb, roșu și albastru. De asemenea, vor fi disponibile trei mărimi: un model ultra HD de 40 de inci, unul full HD de 32 de inci și o versiune HD de 24 de inci. Cele două variante mai mari vin împreună cu un set de picioare pentru ca televizorul să poată fi amplasat pe de unul singur, fără să fie nevoie de mobilier.

Având în vedere forma sa, nu vei putea să-l agăți pe perete. Dar, vestea bună este că partea de sus poate fi folosită pe post de raft, așa că dacă îți era dor de era mileurilor pe televizor, acum te poți întoarce în trecut. Îți va trebui un mileu destul de mic, totuși. Frații Bouroullec, designerii acestui televizor și-au îndreptat atenția și spre spatele aparatului, așa că au acoperit mufele cu un panou negru din material textil.

Dacă îți place sau nu Serif TV este o chestiune de gust, dar în mod clar faptul că poți face o alegere estetică atunci când îți cumperi un televizor este o veste îmbucurătoare. Prețurile nu au fost făcute publice încă, dar cei de la Daily Mail sugerează că cele trei variante se vor vinde în Marea Britanie cu 772, 1.081 și 1.855 de dolari. Serif TV va fi disponibil pentru vânzare pe 2 noiembrie, în Marea Britanie, Franța, Suedia și Danemarca. Așadar, rămâne să așteptăm momentul în care va fi disponibil și în România.